vineri, 18 iulie 2008
vineri, 11 iulie 2008
miercuri, 2 iulie 2008
Perfecţiunea detaliului - Interviu cu arh. Mircea TIBULEAC
1. Cum v-aţi orientat spre domeniul arhitecturii care la un moment dat , părea lipsit de viitor în România?
Ce pot să spun? Istoria este puţin mai complicată, n-aţ putea afirma că, la vremea la care am decis acest lucru, ştiam exact ce aveam de făcut. Orientarea mea spre arhitecturăs-a întâmplat după terminarea clasei a-9-a. Până atunci vroiam să fac inginerie, chiar electrotehnică, şi drumul către arhitectură are o istorie foarte interesantă. În practica în care cumnatul meu, student fiind la Braşov, a săpat fundaţiile Politehnicii din Braşov, l-am ajutat ca să-şi dubleze norma pentru a avea căte o zi liberă şi mă gândeam pe vremea aceea, probabil eram o generaţie mai idealistă,cât de mândru voi fi când am să fac facultatea ale cărei temelii le-am înălţat. Concomitent, după cum spuneam, am ieşit cu el de câteva ori în jurul Braşovului, să facem excursii în zilele libere, iar între aceste excursii şi între munca patriotică de la săpaul şanţurilor am pictat, pentru că pe vremea accea pictam şi desenam, obiectul sau obiectele care erau în atenţia mea fiind turnurile fortificaţiilor din Braşov. Cumnatul meu, văzând aceste desene şi preocuparea mea, mi-a sugerat că ar fi păcat ca acest talent nativ care se îmbina foarte bine cu o vădită dexteritatemanuală pe care am moştenit-o de la mama mea, să nu se împlinească, să se şlefuiască pe băncile unui institut de arhitectură. Argumentul de căpătâi era că viaţa într-o facultate de Arhitectură este foarte frumoasă, pasionantă chiar. Cu acest argument, care a pus capac celorlalte justificări, m-am hotărât să încerc să dau la arhitectură şi, începând cu clasa a-10-a, m-au pregătit în particular, pentru că, în general, cunoştiinţele dobândite în liceu nu erau suficiente pentru examene. Admiterea, pot să spun, a fost o formalitate, deoarece, după trei ani de pregătire, arhitecţii cu care eram în contact epuizaseră subiectele şi nu mai aveau ce să-mi dea ca să nu pot rezolva. În consecinţă, am intrat al patrulea în facultate, şi ca o coincidenţă, am terminat tot al patrulea. Aşa am ajuns , dupa 3 ani de pregatire si 6 ani de studiu , arhitect cu diplomă. Conjunctura a făcut, să ajung prin repartiţie relativ aproape de casă, la Alba Iulia, dar datorită faptului că exista un post liber la Serviciul de Investiţii al Oficiului Judeţean de Turism Sibiu, am beneficiat de şansa primelor restructurări despre care s-a scris şi s-a vorbit în perioada aceea socialistă, iar cei de la Institutul de Proiectări din Alba Iulia au fost foarte încântaţi că odată cu depunerea repartiţiei am cerut şi transferul. Mi l-au acordat fireşte imediat şi pe seară m-am întors în Sibiu. Aşa mi-am început activitatea la OJT Sibiu. Era în anul 1980 şi aveam să constat imediat că nimănui nu-i era clar ce este arhitectul şi la ce este bun. Un exemplu destul de nostim este că, întradevăr, în primele luni de muncă, activitatea mea de bază la care eram solicitat în cadrul acestei slujbe consta doar în ...a scrie frumos pe dosare. Cu acest lucru nu am fost de acord, şi astfel am devenit un rebel, în sensul că nu am vrut să accept şi nici nu m-am aliniat acestui mode a vedea lucrurile.
2. Profesând în domeniul înfrumuseţării prin reabilitare, vă consideraţi într-un fel un artist? Unde se întrepătrunde arhitectura cu arta?
Da, este o întrebare care se pune de regulă când vine vorba de profesia de arhitect. Afimaţiile şi opiniile sunt împărţite, dar părerea mea am să o spun, după ce, continuând cumva ideea primei întrebări, mai în glumă, mai în serios, primul meu şef pe care l-am avut după angajare, mi-a spus foarte clar de la început, ce-i drept zâmbind, că nu am fost destul de deştept ca să mă fac inginer şi nu am fost destul de talentat ca să mă fac artist plastic. În aceste condiţi nu puteam fi decît arhitect. A fost o glumă, nu a fost glumă, cert este că în acea perioadă cam asta era imaginea noastră. Părerea mea este că, într-adevăr, e o meserie la punctul de tangenţă dintre două sfere: sfera tehnicului, şi alucrului foarte precis, şi sfera creaţiei artistice. Dacă creaţia nu poate fi numită întotdeauna artă, probabil că cei care o fac foarte bine si sunt deschizători de şcoală, în profesia noastră, pot fi numiţi artişti. În general „pălmaşii” din breasla noastră nu sunt neapărat artişti. Ei trebuie să fie nişte oameni foarte pragmatici, care răspund unei comenzi sociale şi al căror rost principal este de a rezolva foarte precis nevoile pe care clintul nostru şi le exprimă prin datele de temă. Pentru că noi lucrăm după o temă stabilită şi, din această cauză, munca de creaţie nu este creaţie în sine, este mai bine zis o creaţie cu o destinaţie foarte clară. Adică noi trebuie să respectăm un traseu dat de această temă, şi într-adevăr în anumite limite, să ne manifestăm şi înclinaţiile artistice. De multe ori se greşeşte, sau cel puţin se greşea când li se inocula studenţiilor la arhitectură ideea că ar fi nişte artişti şi atâta le trebuia acestora, pentru că pe urmă nu mai aveau limită şi nu le mai ajungea nimeni la nas în primă fază. Partea proastă a acestei atitudini a fost aceea că învăţau să nu se conformeze unor rigori, să nu respecte termene, să nu fie acolo unde trebuie când trebuie, ceea ce într-o relaţie contractuală echivalează cu riscul ca toată munca ta de creaţie să nu-şi aibă finalitate şi totul să fie în zadar.
3. Care sunt cele mai importante lucrări din Sibiu de care este legat numele Mircea Ţibuleac?
Mi-e foarte greu să precizez pentru că lista lor este foarte lungă, dar în aceeaşi măsură nu este foarte vizibilă datorită faptului că sarcina pe care am avut-o în momentul în care am terminat facultatea a fost de a reabilita, moderniza şi mobila nişte obiective deja existente. Am prins, din nefericire, o etapă de zece ani în care mi-am exercitat profesia, şi mă refer la etapa despre care în primă parte, vorbind, adică 1980-1989, o perioadă a decăderii accentuate a societăţii comuniste pe toate planurile. În general, atunci toate investiţiile s-au rezumat la nişte construcţii de locuinţe în nişte cartiere total ciudate, depersonalizate, care nu aveau nici o legătură cu rezolvarea modernă a nevoilor umane. Din păcate, acele cartiere au rămas, sunt o mărturie a acelei etapeşi gândiri. Totuşi, dincolo de acestea, o lucrare cu care pot să mă mândresc şi la care am participat, nefiind autorul integral, ci numai un coautor, a fost extinderea, modernizarea şi ridicarea gradului de confort al hotelului „Împăratul Romanilor”, o investiţie extraordinar de complexă la care am participat încă din primele faze, însoţind echipa de proiectanţi a Institutului de Proiectări din Braşov. O echipă remarcabilă, din care vreau să amintesc pe şeful ei, arhitectul Cornel Popa, care din păcate a decedat între timp. Cu această ocazie, am avut prilejul să mă perfecţionez lucrând alături de o echipă de profesionişti. Rolul meu a fost, pe lângâ această legătură cu echipa de proiectanţi să mă ocup permanent, zi de zi de problemele curente ale şantierului şi, în paralel, de dotarea hotelului cu mobilier, mochetă, gresie, faianţă, lambriuri,uşi, ferestere, până în cele mai mici detalii, echiparea bucătăriei sau a camerelor cu obiectele decorative sau lucrările de artă selecţionate acolo: vitralii şi imprimeuri. Emblema şi firma care atârnă acum pe colţul hotelului este creaţia mea, şi cu ce mă pot lăuda, a fost ambiţia de a reface toate profilele deteriorate de-a lungul vremii, de pe faţadă, printr-o documentare minuţioasă, în Muzeul de Istorie. Pe lângă acest obiectiv, în care mi-am susţinut „proba de foc” au mai fost multe alte lucrări: extinderea Casei Turiştilor din Paltinis, pe care am găsit-o în fază de şantier, o serie de case de odihnă din staţiunile Bazna şi Ocna Sibiului, restaurări şi modernizări ale cabanelor din Munţii Făgăraş. Pot să amintesc şi una dintre primele lucrări care şi în acest moment mai există în două locaţii la Ocna Sibiului, şi o cabană, din păcate în stadiu de ruină, de pe Valea Oltului, prin acoperirea de terase. Am inventat nişte sisteme de acoperire a teraselor, pentru că prima terasă acoperită, cea de la Bulevard, nu m-a satisfăcut, şi am căutat o soluţie total nouă care a rezistat şi după 25 de ani, cum spuneam la Ocna Sibiului, şi până acum un an şi jumătate la hotelul Palace ( fostul Han Dumbrava). Altă realizare care nu este mai puţin importantă, se leagă de revoluţionarea sistemului de afişaj în toată baza turistică a judeţului, începând cu Agenţia de Turism. Explicând termenii de proiect, de grafică şi de design colegilor mei, am ajuns să adun şi să determin angajarea unui colectiv care s-a ridicat în 1989 la 5 persoane. Fac o paranteză şi spun că activitatea mea a început cu o planşetă şi un teu într-un colţ de birou la Serviciul Tehnic şi a sfârşit cu două birouri separate în noua locaţie unde este actualul sediu al Inspectoratului de Învăţământ. În momentul în care s-a demolat Cazarma 90, mutându-ne acolo, am profitat de ocazie şi am amenajat două birouri speciale în care 5 oameni se ocupau de proiectare, grafică şi design. Am fost pe atunci singurele persoane angajate fără pile, iar micul meu sector pe care l-am dezvoltat a devenit un stat în stat, în care oamenii aveau de lucru permanent, aveau teme clare, ştiau ce au de făcut şi a doua zi raportau realizările primind alte sarcini.
4. Ce s-a întâmplat în decembrie 1989 ştim cu toţii. Care a fost cursul vieţii pe care l-aţi urmat după acest moment de răscruce?
În acele momente dramatice în mine coexistau două personalităţi.Faptul că nu m-am aliniat acelui stil la care eram „condamnaţi” ca specialişti, m-a ajutat să-mi exercit profesia, într-adevăr nu la scară spectaculoasă, dar în foarte multe locuri şi cu foarte mare grijă pentru detalii, într-o etapă în care practic nu aveai la dispoziţie aproape nici un material superior de construcţie sau de finisaje. A fost o etapă în care , aminteam de Hotel Împăratul Romanilor, a trebuit să realizăm un hotel de lux, neavând acces nici la marmură, nici la bumbac, nici la lână şi nici la lemn masiv de calitate, alama, etc. Gresie şi faianţă nu se obţineau decât cu foarte mari intervenţii şi am fost siliţi să ne descurcăm cu gresia şi faianţa de Sanex Cluj declasată, bucăţi de marmură de la Simeria, şi să improvizăm o mochetă specială la Cisnădie, mobilier şi tâmplărie din lemn masiv de te miri de unde. În aceste condiţii am reuşit să facem hotelul, care probabil ar fi arătat altfel dacă aveam mijloacele de azi. Revin la întrebare, şi spun că am fost într-o mare dilemă. Timp de 10 ani am avut două activităţi: cea de dimineaţă care înseamnă să fii arhitect la Oficiul Judeţean de Turism, să pun pe picioare un serviciu nou, şi cea de după amiază, între orele 16¨ şi 24¨, în care mă transformam într-un creator de modele de marochinărie, pe care le gândeam şi le executam, având oportunitatea, ca arhitect, să pot beneficia de titlul de membru colaborator al Fondului Plastic. Am exploatat această ocazie, am renunţat cum făceau majoritatea colegilor la lamentări contraproductive şi făcând acest efort suplimentar am reuşit în anumite perioade să mai câştig cam de 5 ori salariul pe care îl câştigam dimineaţa. Perioada aceasta de dedublare am reuşit s-o transform într-un avantaj, pentru că, practic, activitatea de după-amiază era un mic exerciţiu de economie de piaţă. Anii liceului şi cei 10 ani de slujbă dublată cu activitatea de marochinărie pentru Fondul Plastic, au fost un foarte bun exerciţiu, exerciţiu care înseamnă conceperea modelului, procurarea materialelor, executarea produselor, livrarea lor şi urmărirea desfacerii acestora. Ajunsesem să vând în 13 magazine ale Fondului Plastic din ţară. Iată că în 1989, aveam încălzirea făcută ţi decizia mea de a începe o activitate pe cont propriu a fost foarte firescă. Aşa se face că în 29 ianuarie în momentul în care mergeam spre Copşa Mică, pentru a conduce pe cineva la gară, pentru Germania auzind reacţiile postrevoluţionare la radio, m-am hotărât să fac firma şi să-miîncep activitatea. Poate picătura care a umplut paharul a fost una din şedinţele pe care le-am avut cu vestitele Fronturi ale Salvării Naţionale, care se constituiseră pe lângă toate întreprinderile, şi în cadrul căruia eram vicepreşedinte, încercând cu un coleg care era preşedinte să reorganizăm pe noi criterii economia de piaţă aşa cum ne-o imaginam noi atunci. Am constatat că şefii de unităţi erau atât de adaptaţi vechiului sistem şi atât de lipsiţi de orizont şi fantezii încât eu m-am simţit inutil în acel sistem anchilozat. Decizia a fost luată, am aşteptat legislaţia în domeniu şi pot spune că sunt unul din pionierii economiei de piaţă sibiene. Am început cu o firmă foarte mică care s-a numit ”Proiect, grafic, design”, asta a însemnat persoana mea, plus încă un angajat. Activitatea de bază a fost după cum o indică şi genericul, proiectarea, graficul şi designul. Practic, nu am făcut altceva decăt să-mi continui activitatea prin transpunerea în practică a gândurilor mele. Încet- încet am căutat lucrări practice, şi primele de acest gen au fost tablouri cu care am completat Hotelul Împăratul Romanilor, care rămăsese fără 40 de tablouri şi nu mai avea cine să le facă... Am abordat şi un alt segment de piaţă: panouri şi dotări pentru expoziţii la primele firme care începuseră să se infiripe, şi chiar am început să fac firme care începuseră pentru că a fost o etapă în care toată lumea construia magazine şi amenaja spaţii. Am avut imediat şansa întâlnirii cu un viitor asociat, domnul Mihai Albu, cu care am hotărât după câteva zile de discuţii să fuzionăm şi aşa am ajuns asociat în 1991 în firma Albu Services Company. Au urmat apoi 3 ani de muncă sustinuts in care conduceam Departamentul de Dezvoltare în care proiectam si executam cu terti toate investitiile firmei, dar în care am conceput si foarte multe alte amenajări pentru clienti din exterior.
5. Aţi fondat ulterior firma Axis Grup care si-a făcut un renume în Sibiu şi în ţară. Care este filozofia care a stat la baza dezvoltării şi ofertei acestei firme. Cât de mult reflectă ea trăsăturile personalităţii dumneavoastră?
După 3 ani de funcţionare ca asociat în firma Albu Services Company, s-a ivit o etapă în care pot să spun că s-a simţit o nepotrivire de ritm de dezvoltare şi strategii între mine şi asociatul meu, iar în acel moment m-am decis să îmi constitui o nouă firmă. Am revenit numai la vechea mea ocupaţie, şi în acest sens, am constituit firma Axis Grup. În prima etapă, firma era o societate pe acţiuni. Am pus bazele ei alături de alţi 4 asociaţi cum cerea legea pentru o societate pe acţiuni. Domeniul firmei de activitate a fost ARHITECTURA DE INTERIOR –„la cheie”, care era la acea vreme o preocupare de pionierat prin anul 1994. Începuseră să apară tehnici şi materiale noi, imcomparabile cu tot ce cunoscusem pânî atunci şi în aceste condiţii am pornit activitatea, am început să promovez acest concept de arhitectură. Încet-încet, firma a început să se dezvolte şi am dezvoltat propriile mele obiective pe care le filmam înca de la începutul lucrării şi până la final. În paralel, am început să fac şi o activitate comercială prin care desfăceam acest gen de produse. A apărut, şi probabil că sibienii îşi aduc aminte, în 1994 primul magazin profilat de amenajări interioare pe colţul străzii Turismului cu Morilor, magazin care a fost deschis cu acest profil timp de 10 ani. În acel magazin care însemna o carte de vizită, promovam acele materiale, vindeam en detail, dar în speţă lucrurile erau aduse la comandă. Pe lângă partea comercială, am dezvoltat un departament de proiectare la care la un moment dat ajunsesem să am 4 angajaţi, colectiv care se ocupa de proiectarea obiectivelor pe care le contractam pentru a fii amenajate „la cheie” . Debutul activităţii a fost destul de alert şi dezvoltarea spectaculoasă pentru acea etapă, ajungând în 1998 la 58 de angajaţi şi 4 compartimente. Asiguram, în acel moment, servicii complete şi vreau să fac referire la căteva lucruri mai importante din acea etapă. Până în 1995-1996, am avut o serie de sedii ale intreprinderilor ce apartineau de Romgaz, pe care le-am conceput, executat şi dotat, a urmat prima filială a Băncii Romexterra, care avea sediul în Târgu Mureş. A fost o lucrare pe care o ţin minte, nu atât ca dimensiune şi complexitate, cât ca pe un caz aparte datorită faptului că a fost printre obiectivele la care am putut interveni stopând lucrări începute prost, convingând că lucrurile s-au schimbat şi noile posibilităţi în amenajări înterioare sunt cu totul altele. A urmat sediul Distribuţiei gazului metan din Târgu Mureş şi amenajarea parţială a centralei Băncii Romexterra din Târgu Mureş. După acest debut am reuşit să obţin două contracte mari, care au constituit un moment crucial în dezvoltarea spectaculoasă a firmei Axis Grup. O parte din lucrările de amenajare ale spitalului finanţat de Petrom în oraşul Videle, judeţul Teleorman, şi cea mai impresionantă lucrare care a rămas punct de referinţă pentru perioada în care firma a făcut amenajări interioare la cheie, Centrul de Perfecţionare a Cadrelor Petrom, de la Câmpina. Într-adevăr, lucrarea a fost complexă, înglobând conceperea şi furnizarea materialelor pentru finisaje, conceperea mobilierului şi executarea lui, toată parte de dotare a băilor, iluminatul şi toată partea decorativă: tablouri şi lucrări de grafică. Lucrarea s-a încheiat la nişte standarde foarte bune.
6. Stiu că sunteţi un element catalizator al breslei arhitecţilor din România. Ce vă propuneţi să faceţi din punct de vedere organizatoric pentru a promova rolul şi locul arhitectului în evoluţia noastră spirituală şi social-economică?
În 1995, constatând că despre breasla noastră în judeţul Sibiu nu se mai aude nimic, am simţit nevoia ca o organizaţie profesională să ne sprijine efortul. Prin urmare am decis pe cont propriu să particip la o conferinţă a Uniunii Arhitecţilor. Mi-am depus candidatura şi am fost ales în Consiliul de conducere al Uniunii Arhitecţilor. Din acel moment şi până în ziua de astăzi au trecut mai mult de 10 ani de când sunt împlicat în activitatea breslei, iar din 2001, în momentul în care a apărut legea exercitării dreptului de semnătură, legea nostră profesională, am fondat Filialei Teritoriale a Ordinului Arhitectilor din Romania, la prima conferinţă din 2001, fiind ales preşedinte al filialei care cuprinde 2 judeţe: Sibiu şi Vâlcea. Din acel moment, şi după a-II-a conferinţă, dar şi după a-III-a am rămas în funcţia de preşedinte şi cred că am reuşit câteva lucruri remarcabile. În primul rând, obţinerea unui sediu central şi cu o reprezentare deosebită este vorba despre sediul fostului sediu Bancorex de pe strada Tribunei. Sunt în continuare şi membru în Consiliul Conducerii Ordinului Arhitecţilordin România, şi în această dublă calitate - de preşedinte al filialei şi de membru al Consiliului Naţioanl – încerc să modific în bine cadrul organizatoric în care noi ne exercităm profesia. Înainte de toate, printr-o suită de articole pe această temă publicate în mass-media vrem să aducem în prim plan şi să reconsiderăm calitatea şi statutul arhitecţilor, să arătăm societăţii civile la ce suntem necesari. Nu întâmplător legea numeşte organizaţia noastră de interes public naţional. Rolul nu este uşor, datorită deformării mentalităţii atât a membrilor societăţii civile cât şi a colegilor noştri arhitecţi de-a lungul anilor înainte de 1989. Vreau să remarc faptul că, în general, colegii noştri au început să conştientizeze importanţa acestei bresle, ceea ce eu am simţit încă din 1995. Vreau să mai spun că menirea arhitectului este să aibă grijă de cultivarea laturii spirituale a personalităţii umane, să-i asigure acestuia un spaţiu de viaţă cu cel mai înalt confort psihic, să-l facă să se bucure de mediul în care trăieşte şi să aibă o imagine şi o mândrie a spaţiului pe care îl locuieşte. Acest lucru trebuie făcut în paralel cu educaţia potenţialilor clienţi pentru că aceştia trebuie să afle cât mai repede la ce este bun arhitectul. Cred cu tărie că profesia de arhitect este una care nu poate fi exercitată fără partenerul social.
De aici ce mai urmeaza ?
S-a terminat ?
Pana si elefantul are o codita ca sa nu se termine brusc !
Ce pot să spun? Istoria este puţin mai complicată, n-aţ putea afirma că, la vremea la care am decis acest lucru, ştiam exact ce aveam de făcut. Orientarea mea spre arhitecturăs-a întâmplat după terminarea clasei a-9-a. Până atunci vroiam să fac inginerie, chiar electrotehnică, şi drumul către arhitectură are o istorie foarte interesantă. În practica în care cumnatul meu, student fiind la Braşov, a săpat fundaţiile Politehnicii din Braşov, l-am ajutat ca să-şi dubleze norma pentru a avea căte o zi liberă şi mă gândeam pe vremea aceea, probabil eram o generaţie mai idealistă,cât de mândru voi fi când am să fac facultatea ale cărei temelii le-am înălţat. Concomitent, după cum spuneam, am ieşit cu el de câteva ori în jurul Braşovului, să facem excursii în zilele libere, iar între aceste excursii şi între munca patriotică de la săpaul şanţurilor am pictat, pentru că pe vremea accea pictam şi desenam, obiectul sau obiectele care erau în atenţia mea fiind turnurile fortificaţiilor din Braşov. Cumnatul meu, văzând aceste desene şi preocuparea mea, mi-a sugerat că ar fi păcat ca acest talent nativ care se îmbina foarte bine cu o vădită dexteritatemanuală pe care am moştenit-o de la mama mea, să nu se împlinească, să se şlefuiască pe băncile unui institut de arhitectură. Argumentul de căpătâi era că viaţa într-o facultate de Arhitectură este foarte frumoasă, pasionantă chiar. Cu acest argument, care a pus capac celorlalte justificări, m-am hotărât să încerc să dau la arhitectură şi, începând cu clasa a-10-a, m-au pregătit în particular, pentru că, în general, cunoştiinţele dobândite în liceu nu erau suficiente pentru examene. Admiterea, pot să spun, a fost o formalitate, deoarece, după trei ani de pregătire, arhitecţii cu care eram în contact epuizaseră subiectele şi nu mai aveau ce să-mi dea ca să nu pot rezolva. În consecinţă, am intrat al patrulea în facultate, şi ca o coincidenţă, am terminat tot al patrulea. Aşa am ajuns , dupa 3 ani de pregatire si 6 ani de studiu , arhitect cu diplomă. Conjunctura a făcut, să ajung prin repartiţie relativ aproape de casă, la Alba Iulia, dar datorită faptului că exista un post liber la Serviciul de Investiţii al Oficiului Judeţean de Turism Sibiu, am beneficiat de şansa primelor restructurări despre care s-a scris şi s-a vorbit în perioada aceea socialistă, iar cei de la Institutul de Proiectări din Alba Iulia au fost foarte încântaţi că odată cu depunerea repartiţiei am cerut şi transferul. Mi l-au acordat fireşte imediat şi pe seară m-am întors în Sibiu. Aşa mi-am început activitatea la OJT Sibiu. Era în anul 1980 şi aveam să constat imediat că nimănui nu-i era clar ce este arhitectul şi la ce este bun. Un exemplu destul de nostim este că, întradevăr, în primele luni de muncă, activitatea mea de bază la care eram solicitat în cadrul acestei slujbe consta doar în ...a scrie frumos pe dosare. Cu acest lucru nu am fost de acord, şi astfel am devenit un rebel, în sensul că nu am vrut să accept şi nici nu m-am aliniat acestui mode a vedea lucrurile.
2. Profesând în domeniul înfrumuseţării prin reabilitare, vă consideraţi într-un fel un artist? Unde se întrepătrunde arhitectura cu arta?
Da, este o întrebare care se pune de regulă când vine vorba de profesia de arhitect. Afimaţiile şi opiniile sunt împărţite, dar părerea mea am să o spun, după ce, continuând cumva ideea primei întrebări, mai în glumă, mai în serios, primul meu şef pe care l-am avut după angajare, mi-a spus foarte clar de la început, ce-i drept zâmbind, că nu am fost destul de deştept ca să mă fac inginer şi nu am fost destul de talentat ca să mă fac artist plastic. În aceste condiţi nu puteam fi decît arhitect. A fost o glumă, nu a fost glumă, cert este că în acea perioadă cam asta era imaginea noastră. Părerea mea este că, într-adevăr, e o meserie la punctul de tangenţă dintre două sfere: sfera tehnicului, şi alucrului foarte precis, şi sfera creaţiei artistice. Dacă creaţia nu poate fi numită întotdeauna artă, probabil că cei care o fac foarte bine si sunt deschizători de şcoală, în profesia noastră, pot fi numiţi artişti. În general „pălmaşii” din breasla noastră nu sunt neapărat artişti. Ei trebuie să fie nişte oameni foarte pragmatici, care răspund unei comenzi sociale şi al căror rost principal este de a rezolva foarte precis nevoile pe care clintul nostru şi le exprimă prin datele de temă. Pentru că noi lucrăm după o temă stabilită şi, din această cauză, munca de creaţie nu este creaţie în sine, este mai bine zis o creaţie cu o destinaţie foarte clară. Adică noi trebuie să respectăm un traseu dat de această temă, şi într-adevăr în anumite limite, să ne manifestăm şi înclinaţiile artistice. De multe ori se greşeşte, sau cel puţin se greşea când li se inocula studenţiilor la arhitectură ideea că ar fi nişte artişti şi atâta le trebuia acestora, pentru că pe urmă nu mai aveau limită şi nu le mai ajungea nimeni la nas în primă fază. Partea proastă a acestei atitudini a fost aceea că învăţau să nu se conformeze unor rigori, să nu respecte termene, să nu fie acolo unde trebuie când trebuie, ceea ce într-o relaţie contractuală echivalează cu riscul ca toată munca ta de creaţie să nu-şi aibă finalitate şi totul să fie în zadar.
3. Care sunt cele mai importante lucrări din Sibiu de care este legat numele Mircea Ţibuleac?
Mi-e foarte greu să precizez pentru că lista lor este foarte lungă, dar în aceeaşi măsură nu este foarte vizibilă datorită faptului că sarcina pe care am avut-o în momentul în care am terminat facultatea a fost de a reabilita, moderniza şi mobila nişte obiective deja existente. Am prins, din nefericire, o etapă de zece ani în care mi-am exercitat profesia, şi mă refer la etapa despre care în primă parte, vorbind, adică 1980-1989, o perioadă a decăderii accentuate a societăţii comuniste pe toate planurile. În general, atunci toate investiţiile s-au rezumat la nişte construcţii de locuinţe în nişte cartiere total ciudate, depersonalizate, care nu aveau nici o legătură cu rezolvarea modernă a nevoilor umane. Din păcate, acele cartiere au rămas, sunt o mărturie a acelei etapeşi gândiri. Totuşi, dincolo de acestea, o lucrare cu care pot să mă mândresc şi la care am participat, nefiind autorul integral, ci numai un coautor, a fost extinderea, modernizarea şi ridicarea gradului de confort al hotelului „Împăratul Romanilor”, o investiţie extraordinar de complexă la care am participat încă din primele faze, însoţind echipa de proiectanţi a Institutului de Proiectări din Braşov. O echipă remarcabilă, din care vreau să amintesc pe şeful ei, arhitectul Cornel Popa, care din păcate a decedat între timp. Cu această ocazie, am avut prilejul să mă perfecţionez lucrând alături de o echipă de profesionişti. Rolul meu a fost, pe lângâ această legătură cu echipa de proiectanţi să mă ocup permanent, zi de zi de problemele curente ale şantierului şi, în paralel, de dotarea hotelului cu mobilier, mochetă, gresie, faianţă, lambriuri,uşi, ferestere, până în cele mai mici detalii, echiparea bucătăriei sau a camerelor cu obiectele decorative sau lucrările de artă selecţionate acolo: vitralii şi imprimeuri. Emblema şi firma care atârnă acum pe colţul hotelului este creaţia mea, şi cu ce mă pot lăuda, a fost ambiţia de a reface toate profilele deteriorate de-a lungul vremii, de pe faţadă, printr-o documentare minuţioasă, în Muzeul de Istorie. Pe lângă acest obiectiv, în care mi-am susţinut „proba de foc” au mai fost multe alte lucrări: extinderea Casei Turiştilor din Paltinis, pe care am găsit-o în fază de şantier, o serie de case de odihnă din staţiunile Bazna şi Ocna Sibiului, restaurări şi modernizări ale cabanelor din Munţii Făgăraş. Pot să amintesc şi una dintre primele lucrări care şi în acest moment mai există în două locaţii la Ocna Sibiului, şi o cabană, din păcate în stadiu de ruină, de pe Valea Oltului, prin acoperirea de terase. Am inventat nişte sisteme de acoperire a teraselor, pentru că prima terasă acoperită, cea de la Bulevard, nu m-a satisfăcut, şi am căutat o soluţie total nouă care a rezistat şi după 25 de ani, cum spuneam la Ocna Sibiului, şi până acum un an şi jumătate la hotelul Palace ( fostul Han Dumbrava). Altă realizare care nu este mai puţin importantă, se leagă de revoluţionarea sistemului de afişaj în toată baza turistică a judeţului, începând cu Agenţia de Turism. Explicând termenii de proiect, de grafică şi de design colegilor mei, am ajuns să adun şi să determin angajarea unui colectiv care s-a ridicat în 1989 la 5 persoane. Fac o paranteză şi spun că activitatea mea a început cu o planşetă şi un teu într-un colţ de birou la Serviciul Tehnic şi a sfârşit cu două birouri separate în noua locaţie unde este actualul sediu al Inspectoratului de Învăţământ. În momentul în care s-a demolat Cazarma 90, mutându-ne acolo, am profitat de ocazie şi am amenajat două birouri speciale în care 5 oameni se ocupau de proiectare, grafică şi design. Am fost pe atunci singurele persoane angajate fără pile, iar micul meu sector pe care l-am dezvoltat a devenit un stat în stat, în care oamenii aveau de lucru permanent, aveau teme clare, ştiau ce au de făcut şi a doua zi raportau realizările primind alte sarcini.
4. Ce s-a întâmplat în decembrie 1989 ştim cu toţii. Care a fost cursul vieţii pe care l-aţi urmat după acest moment de răscruce?
În acele momente dramatice în mine coexistau două personalităţi.Faptul că nu m-am aliniat acelui stil la care eram „condamnaţi” ca specialişti, m-a ajutat să-mi exercit profesia, într-adevăr nu la scară spectaculoasă, dar în foarte multe locuri şi cu foarte mare grijă pentru detalii, într-o etapă în care practic nu aveai la dispoziţie aproape nici un material superior de construcţie sau de finisaje. A fost o etapă în care , aminteam de Hotel Împăratul Romanilor, a trebuit să realizăm un hotel de lux, neavând acces nici la marmură, nici la bumbac, nici la lână şi nici la lemn masiv de calitate, alama, etc. Gresie şi faianţă nu se obţineau decât cu foarte mari intervenţii şi am fost siliţi să ne descurcăm cu gresia şi faianţa de Sanex Cluj declasată, bucăţi de marmură de la Simeria, şi să improvizăm o mochetă specială la Cisnădie, mobilier şi tâmplărie din lemn masiv de te miri de unde. În aceste condiţii am reuşit să facem hotelul, care probabil ar fi arătat altfel dacă aveam mijloacele de azi. Revin la întrebare, şi spun că am fost într-o mare dilemă. Timp de 10 ani am avut două activităţi: cea de dimineaţă care înseamnă să fii arhitect la Oficiul Judeţean de Turism, să pun pe picioare un serviciu nou, şi cea de după amiază, între orele 16¨ şi 24¨, în care mă transformam într-un creator de modele de marochinărie, pe care le gândeam şi le executam, având oportunitatea, ca arhitect, să pot beneficia de titlul de membru colaborator al Fondului Plastic. Am exploatat această ocazie, am renunţat cum făceau majoritatea colegilor la lamentări contraproductive şi făcând acest efort suplimentar am reuşit în anumite perioade să mai câştig cam de 5 ori salariul pe care îl câştigam dimineaţa. Perioada aceasta de dedublare am reuşit s-o transform într-un avantaj, pentru că, practic, activitatea de după-amiază era un mic exerciţiu de economie de piaţă. Anii liceului şi cei 10 ani de slujbă dublată cu activitatea de marochinărie pentru Fondul Plastic, au fost un foarte bun exerciţiu, exerciţiu care înseamnă conceperea modelului, procurarea materialelor, executarea produselor, livrarea lor şi urmărirea desfacerii acestora. Ajunsesem să vând în 13 magazine ale Fondului Plastic din ţară. Iată că în 1989, aveam încălzirea făcută ţi decizia mea de a începe o activitate pe cont propriu a fost foarte firescă. Aşa se face că în 29 ianuarie în momentul în care mergeam spre Copşa Mică, pentru a conduce pe cineva la gară, pentru Germania auzind reacţiile postrevoluţionare la radio, m-am hotărât să fac firma şi să-miîncep activitatea. Poate picătura care a umplut paharul a fost una din şedinţele pe care le-am avut cu vestitele Fronturi ale Salvării Naţionale, care se constituiseră pe lângă toate întreprinderile, şi în cadrul căruia eram vicepreşedinte, încercând cu un coleg care era preşedinte să reorganizăm pe noi criterii economia de piaţă aşa cum ne-o imaginam noi atunci. Am constatat că şefii de unităţi erau atât de adaptaţi vechiului sistem şi atât de lipsiţi de orizont şi fantezii încât eu m-am simţit inutil în acel sistem anchilozat. Decizia a fost luată, am aşteptat legislaţia în domeniu şi pot spune că sunt unul din pionierii economiei de piaţă sibiene. Am început cu o firmă foarte mică care s-a numit ”Proiect, grafic, design”, asta a însemnat persoana mea, plus încă un angajat. Activitatea de bază a fost după cum o indică şi genericul, proiectarea, graficul şi designul. Practic, nu am făcut altceva decăt să-mi continui activitatea prin transpunerea în practică a gândurilor mele. Încet- încet am căutat lucrări practice, şi primele de acest gen au fost tablouri cu care am completat Hotelul Împăratul Romanilor, care rămăsese fără 40 de tablouri şi nu mai avea cine să le facă... Am abordat şi un alt segment de piaţă: panouri şi dotări pentru expoziţii la primele firme care începuseră să se infiripe, şi chiar am început să fac firme care începuseră pentru că a fost o etapă în care toată lumea construia magazine şi amenaja spaţii. Am avut imediat şansa întâlnirii cu un viitor asociat, domnul Mihai Albu, cu care am hotărât după câteva zile de discuţii să fuzionăm şi aşa am ajuns asociat în 1991 în firma Albu Services Company. Au urmat apoi 3 ani de muncă sustinuts in care conduceam Departamentul de Dezvoltare în care proiectam si executam cu terti toate investitiile firmei, dar în care am conceput si foarte multe alte amenajări pentru clienti din exterior.
5. Aţi fondat ulterior firma Axis Grup care si-a făcut un renume în Sibiu şi în ţară. Care este filozofia care a stat la baza dezvoltării şi ofertei acestei firme. Cât de mult reflectă ea trăsăturile personalităţii dumneavoastră?
După 3 ani de funcţionare ca asociat în firma Albu Services Company, s-a ivit o etapă în care pot să spun că s-a simţit o nepotrivire de ritm de dezvoltare şi strategii între mine şi asociatul meu, iar în acel moment m-am decis să îmi constitui o nouă firmă. Am revenit numai la vechea mea ocupaţie, şi în acest sens, am constituit firma Axis Grup. În prima etapă, firma era o societate pe acţiuni. Am pus bazele ei alături de alţi 4 asociaţi cum cerea legea pentru o societate pe acţiuni. Domeniul firmei de activitate a fost ARHITECTURA DE INTERIOR –„la cheie”, care era la acea vreme o preocupare de pionierat prin anul 1994. Începuseră să apară tehnici şi materiale noi, imcomparabile cu tot ce cunoscusem pânî atunci şi în aceste condiţii am pornit activitatea, am început să promovez acest concept de arhitectură. Încet-încet, firma a început să se dezvolte şi am dezvoltat propriile mele obiective pe care le filmam înca de la începutul lucrării şi până la final. În paralel, am început să fac şi o activitate comercială prin care desfăceam acest gen de produse. A apărut, şi probabil că sibienii îşi aduc aminte, în 1994 primul magazin profilat de amenajări interioare pe colţul străzii Turismului cu Morilor, magazin care a fost deschis cu acest profil timp de 10 ani. În acel magazin care însemna o carte de vizită, promovam acele materiale, vindeam en detail, dar în speţă lucrurile erau aduse la comandă. Pe lângă partea comercială, am dezvoltat un departament de proiectare la care la un moment dat ajunsesem să am 4 angajaţi, colectiv care se ocupa de proiectarea obiectivelor pe care le contractam pentru a fii amenajate „la cheie” . Debutul activităţii a fost destul de alert şi dezvoltarea spectaculoasă pentru acea etapă, ajungând în 1998 la 58 de angajaţi şi 4 compartimente. Asiguram, în acel moment, servicii complete şi vreau să fac referire la căteva lucruri mai importante din acea etapă. Până în 1995-1996, am avut o serie de sedii ale intreprinderilor ce apartineau de Romgaz, pe care le-am conceput, executat şi dotat, a urmat prima filială a Băncii Romexterra, care avea sediul în Târgu Mureş. A fost o lucrare pe care o ţin minte, nu atât ca dimensiune şi complexitate, cât ca pe un caz aparte datorită faptului că a fost printre obiectivele la care am putut interveni stopând lucrări începute prost, convingând că lucrurile s-au schimbat şi noile posibilităţi în amenajări înterioare sunt cu totul altele. A urmat sediul Distribuţiei gazului metan din Târgu Mureş şi amenajarea parţială a centralei Băncii Romexterra din Târgu Mureş. După acest debut am reuşit să obţin două contracte mari, care au constituit un moment crucial în dezvoltarea spectaculoasă a firmei Axis Grup. O parte din lucrările de amenajare ale spitalului finanţat de Petrom în oraşul Videle, judeţul Teleorman, şi cea mai impresionantă lucrare care a rămas punct de referinţă pentru perioada în care firma a făcut amenajări interioare la cheie, Centrul de Perfecţionare a Cadrelor Petrom, de la Câmpina. Într-adevăr, lucrarea a fost complexă, înglobând conceperea şi furnizarea materialelor pentru finisaje, conceperea mobilierului şi executarea lui, toată parte de dotare a băilor, iluminatul şi toată partea decorativă: tablouri şi lucrări de grafică. Lucrarea s-a încheiat la nişte standarde foarte bune.
6. Stiu că sunteţi un element catalizator al breslei arhitecţilor din România. Ce vă propuneţi să faceţi din punct de vedere organizatoric pentru a promova rolul şi locul arhitectului în evoluţia noastră spirituală şi social-economică?
În 1995, constatând că despre breasla noastră în judeţul Sibiu nu se mai aude nimic, am simţit nevoia ca o organizaţie profesională să ne sprijine efortul. Prin urmare am decis pe cont propriu să particip la o conferinţă a Uniunii Arhitecţilor. Mi-am depus candidatura şi am fost ales în Consiliul de conducere al Uniunii Arhitecţilor. Din acel moment şi până în ziua de astăzi au trecut mai mult de 10 ani de când sunt împlicat în activitatea breslei, iar din 2001, în momentul în care a apărut legea exercitării dreptului de semnătură, legea nostră profesională, am fondat Filialei Teritoriale a Ordinului Arhitectilor din Romania, la prima conferinţă din 2001, fiind ales preşedinte al filialei care cuprinde 2 judeţe: Sibiu şi Vâlcea. Din acel moment, şi după a-II-a conferinţă, dar şi după a-III-a am rămas în funcţia de preşedinte şi cred că am reuşit câteva lucruri remarcabile. În primul rând, obţinerea unui sediu central şi cu o reprezentare deosebită este vorba despre sediul fostului sediu Bancorex de pe strada Tribunei. Sunt în continuare şi membru în Consiliul Conducerii Ordinului Arhitecţilordin România, şi în această dublă calitate - de preşedinte al filialei şi de membru al Consiliului Naţioanl – încerc să modific în bine cadrul organizatoric în care noi ne exercităm profesia. Înainte de toate, printr-o suită de articole pe această temă publicate în mass-media vrem să aducem în prim plan şi să reconsiderăm calitatea şi statutul arhitecţilor, să arătăm societăţii civile la ce suntem necesari. Nu întâmplător legea numeşte organizaţia noastră de interes public naţional. Rolul nu este uşor, datorită deformării mentalităţii atât a membrilor societăţii civile cât şi a colegilor noştri arhitecţi de-a lungul anilor înainte de 1989. Vreau să remarc faptul că, în general, colegii noştri au început să conştientizeze importanţa acestei bresle, ceea ce eu am simţit încă din 1995. Vreau să mai spun că menirea arhitectului este să aibă grijă de cultivarea laturii spirituale a personalităţii umane, să-i asigure acestuia un spaţiu de viaţă cu cel mai înalt confort psihic, să-l facă să se bucure de mediul în care trăieşte şi să aibă o imagine şi o mândrie a spaţiului pe care îl locuieşte. Acest lucru trebuie făcut în paralel cu educaţia potenţialilor clienţi pentru că aceştia trebuie să afle cât mai repede la ce este bun arhitectul. Cred cu tărie că profesia de arhitect este una care nu poate fi exercitată fără partenerul social.
De aici ce mai urmeaza ?
S-a terminat ?
Pana si elefantul are o codita ca sa nu se termine brusc !
CV arh. Mircea TIBULEAC
Arh.Mircea TIBULEAC
Domiciliul: Sibiu, str. Rahova, nr.8, sc.B, etj. 1, ap.26
Data nasterii: 7 Septembrie 1954
Telefon: 0269 / 23 25 30 , Mobil: 0722 / 60 56 46
Ocupatia:
Manager General si actionarul principal al S.C. AXIS GRUP S.R.L.Sibiu ,cu sediul in Sibiu
str. Nicolae Iorga , nr.70 ,scA, ap1, tel. / fax. 0269 / 211 181, 0269 / 21 79 73,
www.axis-sibiu.ro , e-mail: axis@directnet.ro
Limbi straine:
Engleza (citit, scris , vorbit)
Germana (notiuni elementare)
Studii:
- Liceul de cultura generala "GHEORGE LAZAR" - Sibiu
- Institutul de arhitectura "ION MINCU"- Bucuresti ,Facultatea de Arhitectura si Sistematizare (promotia 1980)
Activitatea Profesionala:
- 1980 -1990
Arhitect si apoi Arhitect Principal, seful compartimentului Proiectare Grafica si Design din cadrul Serviciului de Investitii al OFICIULUI JUDETEAN DE TURISM SIBIU.
- 1990 -1991
Patron (cf.legii 54/1990) al Înteprinderii Mici "PROIECT-GRAPHIC-DESIGN" - Sibiu , cu activitate în proiectarea de arhitectura si design
- 1991 -1994
Vicepresedinte si actionar, prin fuzionare, la S.C. ALBU SERVICES COMPANY srl. Având functia de Coordonator al Serviciului de Proiectare, Investitii si Dezvoltare.
- 1994 - prezent
Manager si asociat principal la AXIS GRUP S.R.L. Sibiu avand ca obiect de activitate Arhitectura de Interior "la cheie",(proiectare si executie) in perioada 1994- 2000.
Din 2001 obiectul principal de activitatea firmei s-a redus desfasurindu-se în doua compartimente:
* Proiectare si Productie de confectii decorative din "fier forjat" ( unicate si serii mici),
* Magazin de Prezentare si Desfacere pentru creatiile în "fier forjat" autentic.
Din 2001 firma a organizat si gazduit cursuri de initiere si perfectionare in prelucrarea metalului prin forjare pentru obiecte decorative din fier forjat in colaborare cu Camera Mestesugarilor din Mainz.
Concomitent am fost realizatorul si modetatorul unor cicluri de emisiuni TV . In 1995 : 52 emisiuni de arhitectura de interior a 60 min. fiecare cu titlul “AXIS GRUP-viitorul la cheie” In 2001 am inceput ciclul de 19 emisiuni ( 45-50 min.fiecare) despre zona istorica a Sibiului cu titlul “OMUL SI SPATIAL SAU DE VIATA- atitudini si morala”. Acest ciclu a avut o continuare cu inca 9 emisiuni in 2004-2005 in care in colaborare cu Biroul German de Consultanta GTZ am prezentat modul corect in care trebuie facute interventile la cladirile din zona Istorica a Sibiului.(am avut 19 invitati din care 12 arhitecti )
Alte activitati:
Membru în Clubul ROTARY -Sibiu
Membru al UNIUNII ARHITECTILOR ROMÂNI (1986-2008)
Membru in Consiliu de Conducere UAR (1995-2004 )
Membru fondator al ORDINULUI ARHITECTILOR DIN ROMÂNIA.( 2001 )
Membru în Consiliul de Conducere OAR (2001-2006 )
Presedinte fondator al Filialei Teritoriale OAR SB_VL (2001-2006 )
Membru in Comisia Nationala de Disciplina OAR ( 2006 – prezent )
Membru Senator in Senatul UNIUNII ARHITECTILOR ROMANI ( prezent)
Domiciliul: Sibiu, str. Rahova, nr.8, sc.B, etj. 1, ap.26
Data nasterii: 7 Septembrie 1954
Telefon: 0269 / 23 25 30 , Mobil: 0722 / 60 56 46
Ocupatia:
Manager General si actionarul principal al S.C. AXIS GRUP S.R.L.Sibiu ,cu sediul in Sibiu
str. Nicolae Iorga , nr.70 ,scA, ap1, tel. / fax. 0269 / 211 181, 0269 / 21 79 73,
www.axis-sibiu.ro , e-mail: axis@directnet.ro
Limbi straine:
Engleza (citit, scris , vorbit)
Germana (notiuni elementare)
Studii:
- Liceul de cultura generala "GHEORGE LAZAR" - Sibiu
- Institutul de arhitectura "ION MINCU"- Bucuresti ,Facultatea de Arhitectura si Sistematizare (promotia 1980)
Activitatea Profesionala:
- 1980 -1990
Arhitect si apoi Arhitect Principal, seful compartimentului Proiectare Grafica si Design din cadrul Serviciului de Investitii al OFICIULUI JUDETEAN DE TURISM SIBIU.
- 1990 -1991
Patron (cf.legii 54/1990) al Înteprinderii Mici "PROIECT-GRAPHIC-DESIGN" - Sibiu , cu activitate în proiectarea de arhitectura si design
- 1991 -1994
Vicepresedinte si actionar, prin fuzionare, la S.C. ALBU SERVICES COMPANY srl. Având functia de Coordonator al Serviciului de Proiectare, Investitii si Dezvoltare.
- 1994 - prezent
Manager si asociat principal la AXIS GRUP S.R.L. Sibiu avand ca obiect de activitate Arhitectura de Interior "la cheie",(proiectare si executie) in perioada 1994- 2000.
Din 2001 obiectul principal de activitatea firmei s-a redus desfasurindu-se în doua compartimente:
* Proiectare si Productie de confectii decorative din "fier forjat" ( unicate si serii mici),
* Magazin de Prezentare si Desfacere pentru creatiile în "fier forjat" autentic.
Din 2001 firma a organizat si gazduit cursuri de initiere si perfectionare in prelucrarea metalului prin forjare pentru obiecte decorative din fier forjat in colaborare cu Camera Mestesugarilor din Mainz.
Concomitent am fost realizatorul si modetatorul unor cicluri de emisiuni TV . In 1995 : 52 emisiuni de arhitectura de interior a 60 min. fiecare cu titlul “AXIS GRUP-viitorul la cheie” In 2001 am inceput ciclul de 19 emisiuni ( 45-50 min.fiecare) despre zona istorica a Sibiului cu titlul “OMUL SI SPATIAL SAU DE VIATA- atitudini si morala”. Acest ciclu a avut o continuare cu inca 9 emisiuni in 2004-2005 in care in colaborare cu Biroul German de Consultanta GTZ am prezentat modul corect in care trebuie facute interventile la cladirile din zona Istorica a Sibiului.(am avut 19 invitati din care 12 arhitecti )
Alte activitati:
Membru în Clubul ROTARY -Sibiu
Membru al UNIUNII ARHITECTILOR ROMÂNI (1986-2008)
Membru in Consiliu de Conducere UAR (1995-2004 )
Membru fondator al ORDINULUI ARHITECTILOR DIN ROMÂNIA.( 2001 )
Membru în Consiliul de Conducere OAR (2001-2006 )
Presedinte fondator al Filialei Teritoriale OAR SB_VL (2001-2006 )
Membru in Comisia Nationala de Disciplina OAR ( 2006 – prezent )
Membru Senator in Senatul UNIUNII ARHITECTILOR ROMANI ( prezent)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
